Incidentul a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 4.00, în cartierul ieșean Păcureț. Un bărbat de 40 de ani a fost împușcat în spate, în urma unui conflict spontan cu un alt bărbat.
„Este vorba despre un pacient în vârstă de 40 de ani, de etnie romă, victimă a unei agresiuni prin împușcare la nivelul hemitoracelui stâng posterior, în cartierul Păcureț. Clinic prezintă o plagă de aproximativ 8 mm diametru, iar la examenul CT s-a observat un corp străin metalic, proiectil, în mediastin, retroaortic cu o fractură de coastă”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.
Bărbatul a fost transfertat la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie, unde urmează să fie operat.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, polițiștii cred că autorul agresiunii ar fi un alt bărbat 41 de ani, care locuiește în același cartier. Acesta nu a fost încă prins.